Arta este pe moarte!

Arta este pe moarte!

Asta nu pentru că nu ar mai exista destui artişti în care să crezi (deoarece un artist ajunge precum un cocoş la 10 găini) ci pentru că nu mai există destui spectatori. Şi cum arta are două componente  artistul şi spectatorul/privitorul/auditoriul precum cele două sexe au nevoie să se contopească şi să-şi amestece genele în actul creaţiei tot astfel sărăcirea genomului spectatorului duce orice formă de artă spre sărăcire genetică şi deci alienare.

Arta (dincolo de circ) a fost întotdeauna destinată elitelor care erau capabile să desăvârşească opera artistului prin mai mult decât simpla contemplare (tâmpă). Orice lucrare de artă este desăvârşită prin reverberaţia armonică (sau nu) a privitorului. Arta nu străluceşte, nu iese în evidenţă din griul uniform al realităţii cognoscibile decât prin vibraţia emoţională, spirituală şi chiar cea umoral-cerebrală.

În acest context non-arta este artă. Datorită  nevoii de a trece de globul ocular obosit al privitorului şi a pătrunde la un alt nivel, artistul a gândit că arta trebuie să şocheze. Uneori chiar mai mult decât era necesar şi asta pentru că nu se putea determina fin pragul de sensibilitate al receptorului.

Nevoia aceasta a fost simţită prima dată la începutul secolului XX şi o seamă de curente au luat naştere printre altele şi mulţumită avansului tehnicii şi tehnologiei.

Da, este fără îndoială vorba de Dadaism şi conceptul de „ready made”. Unii dintre exponenţii acestui curent cu viaţă scurtă (1916-1922) au dus la forme aparent exagerate de manifestare.

Dar, în definitiv, după cum este exprimat şi în manifestul Dadaist, fiecare individ, fie parte a artiştilor, fie a receptorilor de artă, este îndreptăţit la propriul boom-boom.

Într-o manieră aparent pompieristică Dadaismul afirmă şi neagă, aprobă şi dezabprobă, rupe şi leagă, aşează şi răstoarnă (poate de aceea a ars precum un foc de paie).

Dadaismul este echivalentul „datului cu tifla” celor care şi-au pierdut capacitatea de a rămâne uimiţi şi care acceptă interpretările superficiale, evidente şi convenţionale.

Unul dintre exponenţii săi (pentru o perioadă din viaţa Dadaismului) a fost şi rămâne Marcel Duchamp.

Afinitatea te poate apleca spre căutare iar căutarea spre cunoaştere şi poate că personal, ceea ce spune Marcel Duchamp îmi pare a fi:

• Arta este făcută pentru a fi gândită dar nu luată prea mult în serios. Logodnica despuiată de proprii ei celibatari şi încă, o poveste fără sfârşit atât timp cât există povestitori şi ascultători.
• Arta este un joc (de şah),
• Arta este studiu Nu descendant un escalier no. 2

• Arta este o căutare permanentă Rrose Sélavy (Man Ray),

Arta este un experiment care nu trebuie să aibă în mod necesar un scop ultim.

• Arta este o formă de manifestare erotică plină de mister. Feuille de vigne femelle

• Arta este o farsă Objet-dard

• Arta este ceea ce în final suntem Prière de toucher.