Oare prima ediţie a bienalei de fotografie IMAGO a fost aşa cum mă aşteptam sau exact cum nu mă aşteptam?
Ca simplu aspirant care încă se pricepe mai bine la cuvânt decât la imagine, mă aşteptam ca cei care se încumetă la o asemenea măsurare exhibată a valorii să-mi releve laturi nebănuite ale temei generoase:
FOCUL de la sacru la profan.
Ei bine, a fost exact pe dos. Indulgenţa menţionată în treacăt în prezentarea din catalogul expoziţiei de către Onuţ DANCIU şi destul de apăsat spre dureros de către preşedintele juriului d-nul Stelian ACEA mi-a lăsat un gust precum ţigara după clătirea cu clorură de argint.
Dacă organizatorii au fost sinceri dar blânzi eu pot ridica alt semn de întrebare după câteva consideraţii explanatorii.
Am spus şi deci cred, că fotografia nu e decât poză dacă nu trezeşte o trăire, o emoţie, un sentiment. Că e expunere trivială spre indecentă dacă nu ridică măcar un semn de întrebare în privitor. Că nu merită "scoasă din sertar" dacă nu produce o imagine latentă pe care intelectul privitorului o poate developa după chipul şi asemănarea proprie.
Am văzut o lucrare în care dincolo de idee era vorba de "măiestria" în Photoshop şi nimic altceva.
Am privit la lucrări care nu aveau nimic a face cu tema "FOCUL" (darămite restu'...).
În egală măsură, după cum spunea şi preşedintele juriului, Stelian ACEA, ("noroc cu acele spectacole stradale cu acei artişti mânuitori ai focului"), am menţionat ceva mai elegant înainte de a-l citi: "aici e vorba de dinamica flăcării şi îndemânarea jongleurului. Posesorul camerei e aspect colateral, nesemnificativ şi noncontributiv". Îmi imaginez chinul de a găsi un titlu "sugestiv, plin de încărcătură" la cadrele trase într-o seară cu prietenii în piaţa Unirii.
Înainte de postludiu şi addendă ajung dară şi la pricină:
După ce criterii necesar comune pornind de la idee, titlu, tehnică, compoziţie, realizare şi trecând prin filtrul tematicii "de la sacru la profan" au jurizat personalităţile marcante?
Şi pentru că am ajuns şi la postludiu (sper că n-a durut prea tare)... voi spune cu maxim tupeu (sunt pe tărâmul meu nedemocratic) care lucrări "mi-au plăcut" (în baza justelor criterii) şi a căror autori, în virtutea dreptului la opinie, merită urmăriţi pe viitor.
- Florin FLĂCĂU cu lucrarea Împreună (premiul II),
- Camelia BĂLUŢESCU cu lucrarea Lumina Ţării Moţilor şi chiar şi Aurora Băieşilor,
- David DOROGOSTAISKY cu toate cele trei lucrări expuse Blestemul, In sha' Allah, Rodul şi care sunt dealtfel singurele lucrări de fotografie conceptuală la care gândul către sacru a luat-o înaintea declanşării profane.
- Trestian GĂVĂNESCU cu lucrarea Ruga a cărei idee merită o reîncercare.
Addendum:
Pe lângă "lumea bună" (pe care n-o cunosc) am văzut oarece studenţi/tineret şi ăsta fiind un lucru "de bine" mă bucur "pe bune".
Există 2 alternative... la vernisaj sau a fost plin de fotoreporteri sau a fost plin de reporteri cu camere foto şi deci bienala va fi pedeplin ilustrată în media locală/naţională/internaţională. Dacă cei cu scule mari nu erau nici din prima şi nici din a doua categorie menţionată mă întreb:
De ce îşi cară toţi bărbaţii "sculele mari" la un vernisaj de expoziţie de artă fotografică? Sunt rugaţi să le lase acasă şi să îşi aducă în schimb familia, prietenii, cunoscuţii. Altfel ajungem în două tagme: expozanţi şi exhibiţionişti.
La intrare trebuia pus un afiş:
"Nu fotografiaţi lucrările expuse cu telefonul! Dăunează grav simţului vostru artistic!"
Înainte de ultimul cuvânt al organizatorilor am văzut trecând spre ieşire o doamnă mignionă, cu părul nins de multe ierni dar încă demnă şi cu bucuria zilei pe chip. Era susţinută şi condusă de alte două femei parcă de generaţii diferite şi dânsele.
Stimată doamnă, mă înclin!
După cum cu egală plecăciune mă înclin înaintea organizatorilor. Să fie într-un ceas bun!
