Astăzi, instinctiv, întru împlinirea agoniei, fluturele s-a aşezat cu aripile larg deschise pe asfaltul trotuarului rece care mai ieri îl încălzea. Vroia să mai îmbrăţişeze o ultimă dată floarea seamănă întru destin.
Putea oricând a fi strivit de un trecător indiferent dar nu-i păsa. Gândul îi era la floare...
Din inutil-naivă milă l-am luat în mână şi simţindu-mi căldura s-a lipit de ea. Nici rafalele crude ale vântului nu l-au putut desprinde. Puţin l-am încălzit şi cerebral l-am scuturat în iarba luminată slab: Hai, dute! Adu-ţi aminte vara în clipa de pe urmă! Din amintire fără ştire, ai să treci în vis...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu